Blestem

Să te desfaci în mii de stele,

Să-ți danseze 12 iele,

Să te fure în a lor joc,

Să nu mai respiri deloc.

Să te faci verde ca fierea,

Să-ți pierzi mintea și puterea,

Sângele să-ti fiarbă în gheață,

Să implori pentru a ta viață.

Rumen să te faci la față,

Să atârni de-o scurtă ață.

Ochii să ți se albească,

Fața să se albastrească,

Să plângi cu lacrimi de foc,

Să nu te mai miști din loc,

Să ți se destrame sufletul,

Ca apa, ca vântul,

Ca luna, ca pământul...

 

Poate atunci vei învăța,

Să iubești lumea și viața,

Apa, focul și pământul,

Aerul, sufletul și gândul.

 

De n-ai învața atunci,

Să îți  ții inima în pumni,

Să plângi...

Prințul și prințesa (partea 1)

Visător

Genele-i sunt pline de praf și gândul de pustiu,

Are pe chip urme de luptă cu timpul argintiu.

Din buze îi curge greu trecutul,

Iar ochii săi profunzi, îi prevestesc sfârșitul.

Mergând rece, pe drumul său lung,

Lasă în urma sa numai parfum de plumb.

Din ochi răsare greu, o mult iubită moarte,

Umerii îi sunt aplecați de-a vieții greutate.

Deși e toamnă nebună, grea afară,

În sufletul său poartă miresme dulci de vară.

Se zbuciumă zadarnic și luptă în pustiu,

Să spargă cu zâmbete și lacrimi, al vieții crud sicriu.

Se aud doar scrâșnituri de lacăte,

Și șoapte dulci de chei rupte și sparte...

Tăcere...

Poem... tu eşti

Tu ești un poem crud, cu rimă încrucișată,

Eu o metaforă târzie, izbită-n nori, uitată,

Nu pune punct, dă-mi astăzi doar o virgulă,

Nu mă lasa sa lupt cu rimele, eu, singură.

Ia-mă de mână, șoptește-mi în stiluri fermecate,

Hiperbole și comparații, de oameni, mult uitate.

Citesc în ochii tăi, sclipiri de ametist,

De am în suflet toamnă, în versuri doar exist.

În cântece de păsări și în priviri de toamnă coaptă,

Cad frunze arămii și-n ele dulce șoaptă.

De-i zbuciumat pământul, vino cu mine în nori,

Și să dansăm pe stele, pierduți până în zori.

Afară-i amorțeală, miros de smoală, plumb,

Vino cu mine-n cer, ca nu-i loc pe pământ.

Ți-am pregătit un Univers de stele,

Uita-vei tu de patimi, de zbucium, doruri grele.

Azi noapte mândra lună ne-a împletit cunună,

Din stele dulci, tacute și cu sclipiri de brumă.

În universul nostru, în versuri să dansăm,

Când vine răsaritul, cu îngerii zburăm...

Sfârșit

E bocet greu, e jale, chin,

Sfârșit grav de destin.

E frig și gri în cimitir,

Miros de plumb amestecat cu mir.

Și se aud în depărtare,

Țipete și scrâncete de jale.

Soarele privește crud din cer,

Pământul zace în mister.

Florile, tăcute, plâng și ele,

E început de dor și chinuri grele.

Și salcia stă aplecată,

În rugăciune cufundată.

Printre morminte curg, la vale,

Râuri de lacrimi și de jale.

Și-n aer se simte durerea,

Iar în pământ e mângâierea.

Greu de trăit, ușor să mori,

Apoi ajungi pământ acoperit cu flori.

Udat de dor, lacrimi amare,

Se așterne praful...e uitare...

Poveste de toamnă

Soarele pasiv dispare
Și apare-n zare luna,
Sus pe cer e sânge, foc...
Așa a fost, așa va fi,
Acum, mereu, întotdeauna.
Timpul nu ne iartă și nu stă în loc.




Printre aștri, mândra lună,
E regină, e nebună,
Norii cântă și bârfesc,
Stelele se iau de mână
Și dansează, îi fac cunună.
Jos, oamenii tacuți de griji,
Scurta viață își trăiesc.

Mai la vale, în cimitir,
Patru suflete vorbesc.
E o mireasmă îmbietoare
De tămâie și de mir,
Vor să plece dar nu reușesc.

Cântă corbii a furtună,
Zboară abătuți pe cer,
Ploaia n-a venit de-o lună,
Și-n pământ e numai ger...

Plâng copacii după verde,
Au în suflet o furtună,
O furtună  de culori,
Palidă- portocalie,
Și plecată-i dulcea rouă,
De acum e numai brumă.
Zarea-i moartă dar e vie...

Întunericul a venit,
Cu a lui mare stăpânire.
Și începe altă viață.
Oamenii privesc pasivi,
N-au pe chip strop de uimire,
Până maine dimineață...

Când dispare mândra lună,
Și cu zâmbetul ei rece,
Stelele și le adună,
Aștepta-va ora zece...

Doi copii...

 

Doi copii pierduti in noapte,

Regasiti in mii de soapte,

Ne intalnim in stele, nori,

Ne privim pana in zori.

Ai un zambet rupt din soare,

Si-o privire uimitoare.

Ai un aer cald, din luna,

Eu, o inima nebuna...

Si, sub rece clar de luna,

  Ne luam usor de mana.

  Alergam, nebuni, pe nori

 Si murim de mii de ori...

Si ne nastem iar, din stele,

Din pustiu si doruri grele,

Din bucati calme de luna,

Din ocean, din a lui spuma.

Iar cand soarele rasare,

Adormiti, cadem in mare...

Si in apa ce straluce,

Ne topim usor si dulce.

Si-n sclipirea stravezie,

Pastram amintirea vie...