O, tu crudă iarnă!
Ți-am dat ochii mei
căprui,
Dar tu ai furat
verdele codrului.
O, tu dulce iarnă!
Zâmbete și lacrimi
eu ți-am dăruit,
Ca să nu-ngheți
zarea-n dulce asfințit.
Dar cu a ta putere
n-ai să poți să iei,
Misterul primăverii
cu zâmbete de ghiocei.
Și oricât ai fi tu
de crudă și de rea,
N-ai să poți să
furi, ghiocelului, menirea.
Iar noi oamenii,
învăța-vom de la el,
Să răzbim prin
gerul vieții, ca un ghiocel.
S-avem sufletul
plăpâd, fața luminată,
S-avem voință de
fier, inima curată.
Și de viața ne e
grea, cum e gerul iarna,
Tot privind la
ghiocel, să căutam puterea.
Să topim gheața
vieții, ce ne înconjoară,
Fie cald în suflet,
chiar de-i frig afară.