M-am trezit și
aveam pe gene praf de stele și de brumă,
Sufletul e
dezbrăcat, tremură și e stingher.
E noiembrie
sfârșit de lună,
Pământul e
însetat, ploaia nu a mai venit și în inimă e ger.
Am ieși afară,
dezbrăcată de ganduri și de viață,
Sufletul mi-a
rămas dormind în casă,
M-am izbit de
frig și de o crudă dimineață,
Călători cu chip
de ceară, mă privesc și apoi mă lasă.
Pomii triști și
fără viață ma strigau tacuți în zare,
I-am atins și
aveau rugină,
Eu plângeam și
căutam praf de stele și soare.
Mă apăsa tăcut pe
ochi doar o dulce vină.
Zbuciumat e și
pâmăntul și-mi vorbește tremurând,
Vrea să-i plâng,
e însetat,
Eram goală, fără
lacrimi, fără gând, nu puteam să plâng,
Iar acum așteaptă
iarna trist, tăcut și-ngândurat.
M-am trezit și-mi era frig, eram goală și pustie,
Viața m-a îmbrăcat nebună,
Cu o rochie din frunze moarte, dintr-o toamnă prea târzie,
E noiembrie, sfârșit de lună...
M-am trezit și-mi era frig, eram goală și pustie,
Viața m-a îmbrăcat nebună,
Cu o rochie din frunze moarte, dintr-o toamnă prea târzie,
E noiembrie, sfârșit de lună...