Doamna și potaia

Ce cățel mic și cuminte,
Îi ies ochii din orbite.
Dinții-s puși cu praștia,
Pun pariu că nu știa!

Nici stăpâna nu-i mai prejos,
Are un limbaj cam gros.
Și la față-i seamănă,
Parcă-i sora geamană.

 

Aere, scumpe, de duduie,
Ce să mai…îi dăm lamâie.
I-or trece c-una, cu două,
Până maine pe la nouă.

Și cațelul îi bucuros,
E cu trenul, nu-i pe jos.
Și duduia-i bucuroasă,
C-a ieșit și ea din casă.

Și era un frig afară…
Ea, cu rochiță de vară,
În picioare avea sandale,
Roz, de gumă și murdare,
Da’ se dădea doamnă mare?!