E noiembrie, sfârșit de lună...

M-am trezit și aveam pe gene praf de stele și de brumă,

Sufletul e dezbrăcat, tremură și e stingher.

E noiembrie sfârșit de lună,

Pământul e însetat, ploaia nu a mai venit și în inimă e ger.

 

Am ieși afară, dezbrăcată de ganduri și de viață,

Sufletul mi-a rămas dormind în casă,

M-am izbit de frig și de o crudă dimineață,

Călători cu chip de ceară, mă privesc și apoi mă lasă.

 

Pomii triști și fără viață ma strigau tacuți în zare,

I-am atins și aveau rugină,

Eu plângeam și căutam praf de stele și soare.

Mă apăsa tăcut pe ochi doar o dulce vină.

 

Zbuciumat e și pâmăntul și-mi vorbește tremurând,

Vrea să-i plâng, e însetat,

Eram goală, fără lacrimi, fără gând, nu puteam să plâng,

Iar acum așteaptă iarna trist, tăcut și-ngândurat.

 M-am trezit și-mi era frig, eram goală și pustie,
Viața m-a îmbrăcat nebună,
Cu o rochie din frunze moarte, dintr-o toamnă prea târzie,
E noiembrie, sfârșit de lună...