Totalul afișărilor de pagină

vineri, 20 iunie 2014

Dor de copilărie



Și uneori mi-e dor,
De prietenii copilăriei mele,
De grădina bunicii plină de floricele,
De zilele petrecute cu gașca pe afară,
Și nu ne dădeam duși în casă,
Nici când se facea seară.


Mi-e dor să îmi mai scald picioarele în izvoare reci,
Și să umblăm cu toții, aiurea pe poteci,
Mi-e dor de jocurile noastre nebunești,
Și de vacanțe așa cum azi nu mai găsești.



Și nu jucam numai șotron,
Căci orice joc era beton,
Dar poate aveam vreun joc preferat,
Și îl jucam mai pe-nserat...

Mi-e dor de inocența noastră,
Când nu priveam vara de la ferestră...
Când jocul nostru cel mai pătruns,
Era mereu „de-a v-ati ascuns”.
Și uneori ne prindeau zorii,
Jucând doar  rațele și vânătorii”,
Și ne adunam și fete și băieți,
Și jucam “flori, fete și băieți, melodii sau cântăreți”.

Dar actvitatea noastră preferată,
Unde ne distram mai bine ca niciodată,
Era mersul la furat cireșe,
Unde ne delectam așa pe alese,
Și nu conta că aveam și acasă cireșe,
Tot mai bune erau alea  de la vecini culese.
Cu atâta haz și adernalină,
Dădeam buzna în a vecinilor grădină.

Iar de la porecla “grăuraș
Deveneam căutătorii de flori pe imaș
Ne făceam coronițe din albe floricele,
Și nu ne dădeam duși acasă,
Nici când cerul era brăzdat de stele.

Și niciodată ziua nu era suficient de lungă,
Încât să ne plictisim sau să ne ajungă.
Dar noaptea așa printre suspine,
Se spărgea gașca după un “hai acasă măi copile”.

Mi-e dor de copilăria noastră…