Totalul afișărilor de pagină

marți, 2 septembrie 2014

Emoție


S-au scuturat salcâmii în așteptarea noastră,
Iar razele de lună se izbesc amețite în fereastră,
Te uiți la mine și te întrebi ce oare am…
Eu tac adânc și culeg stele căzute lângă geam.

Luându-mi chipul în palme, mă-ntrebi: ce ai copilă?
De ai  zâmbetul de gheață, dar privirea atât de lină…
Să te sărut pe frunte să vezi că te ador?
Și că îți voi fi alături și-n clipele ce dor.




Cu ochii îi vorbesc, dar buzele îmi tac,
Am trei stele în palmă și-ncep să le desfac.
Văzându-mă drogată de pulberea de stele,
Îmi promitea iubirea și un suflet cu inele.

Iar în privirea rece a nopții, cu un sărut mă încălzea,
Am adormit lângă fereastră, înfășurați într-o perdea.
Până în zori când razele adormite de soare,
Dădeau trezirea sufletului cu sclipiri îmbietoare…

joi, 24 iulie 2014

La Mulți Ani!


De n-ai fi plecat,
Ți-aș fi spus La Mulți Ani,
De ai mai fi așteptat,
Am fi fost împreună, ani și ani.
Ți-aș fi luat un cadou,
Dar cui să îl dau?
Te strig și aud, un simplu ecou,
Să te văd doar o clipă,
Este tot ce mai vreau…


De n-ai fi plecat,
Te-aș fi strâns în brațe acum,
De-ai mai fi sperat,
Ai fi auzit tot ce spun.
Simt un dor greu, de tine,
Și încă te mai aștept,
Să vorbești iar cu mine,
Să-mi spui ce-i rău și ce-i drept.
Și acum îți spun ca altădată,
Pe când erai alături de noi,
La Mulți Ani ție dragă tată!
Chiar dacă nu mai vii înapoi.

vineri, 20 iunie 2014

Dor de copilărie



Și uneori mi-e dor,
De prietenii copilăriei mele,
De grădina bunicii plină de floricele,
De zilele petrecute cu gașca pe afară,
Și nu ne dădeam duși în casă,
Nici când se facea seară.


Mi-e dor să îmi mai scald picioarele în izvoare reci,
Și să umblăm cu toții, aiurea pe poteci,
Mi-e dor de jocurile noastre nebunești,
Și de vacanțe așa cum azi nu mai găsești.



Și nu jucam numai șotron,
Căci orice joc era beton,
Dar poate aveam vreun joc preferat,
Și îl jucam mai pe-nserat...

Mi-e dor de inocența noastră,
Când nu priveam vara de la ferestră...
Când jocul nostru cel mai pătruns,
Era mereu „de-a v-ati ascuns”.
Și uneori ne prindeau zorii,
Jucând doar  rațele și vânătorii”,
Și ne adunam și fete și băieți,
Și jucam “flori, fete și băieți, melodii sau cântăreți”.

Dar actvitatea noastră preferată,
Unde ne distram mai bine ca niciodată,
Era mersul la furat cireșe,
Unde ne delectam așa pe alese,
Și nu conta că aveam și acasă cireșe,
Tot mai bune erau alea  de la vecini culese.
Cu atâta haz și adernalină,
Dădeam buzna în a vecinilor grădină.

Iar de la porecla “grăuraș
Deveneam căutătorii de flori pe imaș
Ne făceam coronițe din albe floricele,
Și nu ne dădeam duși acasă,
Nici când cerul era brăzdat de stele.

Și niciodată ziua nu era suficient de lungă,
Încât să ne plictisim sau să ne ajungă.
Dar noaptea așa printre suspine,
Se spărgea gașca după un “hai acasă măi copile”.

Mi-e dor de copilăria noastră…

vineri, 28 februarie 2014

Câteva cuvinte pentru tine...



              A trecut un an de când ai plecat…nu te-ai uitat în urma ta, pur și simplu ai plecat, iar eu am rămas pustiită, cu jumătate de suflet gol, cu mii de cuvinte pe care nu ți le-am zis. Atunci am realizat că ceea ce nu spui la timp nu mai spui niciodată. Aș spune acum, dar cui să spun? Căci tu nu mai ești. Iar eu mă învinovățesc pentru că nu te-am oprit din drum, dar cum să te opresc?


            Și de atunci nu a fost zi în care să nu te întreb: De ce te-ai dus? Mai aveai atâtea de făcut, atâtea de trăit și atâtea de văzut. În prima zi după ce ai plecat, casa era atât de goală încât nici toți oamenii din lume nu ar fi putut umple pustiul din mine. Din cauza asta nu m-am resemnat nici acum că nu mai esti, în inima mea ești la fel de viu ca întotdeauna și trăiesc cu gândul că mă aștepți să vin acasă să te văd și să stăm de vorbă…


         Nu ți-am spus de multe ori că te iubesc, dar tu știai asta, cum știai și că sunt un om mai dificil, că nu îmi place să imi spun sentimentele, că imi place să par tare mereu. Chiar dacă uneori eram precum câinele și pisica, noi ne-am înțeles unul pe celălalt mai bine decât oricine. Să știi că după un an de zile chiar dacă m-am liniștit, în zilele în care totuși realizez că nu mai ești mi se inundă ochii și cred că mamei i se întâmplă la fel chiar dacă nu spune...

            Mai am atâtea să îți spun, dar când și cum să o fac?


         Oricum, multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, mai ales atunci când eram mică, îți multumesc pentru serile în care veneai obosit de la muncă dar totuși îți făceai timp să te joci cu “gâzuca” ta, îți mulțumesc pentru că mi-ai cumpărat primul stilou, care avea să imi aducă drag de carte, îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai dat mereu dar nu mi le-ai impus, îți multumesc pentru că ai acceptat alegerile mele de viață și nu le-ai criticat și îți mulțumesc pentru toate dățile în care mi-ai spus “Andreea, tati te iubește, chiar dacă sunt mai dur cu tine uneori, eu te iubesc”, îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat.


Eu îmi cer iertare pentru toate năzdrăvăniile pe care ți le-am făcut în copilarie, îmi cer iertare că nu te-am înțeles niciodată de ce stăteai îngrijorat când plecam în excursie, iar tu mereu îmi spuneai “Andreea, o să ai și tu copiii tăi și o să vezi cum e, tu nu înțelegi acum”, îmi cer iertare pentru toate dățile în care poate am spus un cuvânt care nu trebuia și te-am rănit. Imi cer iertare că te-am obligat să îi pui frațiorului meu numele pe care eu l-am ales (doar știi că sunt încăpățânată și oricum al meu era mai frumos) și apropo de frațiorul meu, să știi că pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu tine. Cum aș putea să te uit, dacă atunci când mă uit la el te văd pe tine?

         Îmi pare rău că nu ți-am zis niciodată ce apreciez la tine și îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat, iar cel mai important lucru e că m-ai învățat ce înseamnă a-ți da cuvântul, mereu mi-ai spus “Andreea dacă îți dai cuvântul cuiva, trebuie să ți-l respecți”, cu timpul am înțeles ce înseamnă asta și așa am făcut mereu, mi-am respectat cuvântul.


Regret că nu ai mai stat printre noi, să-ți vezi feciorașul mare, pe mine să mă vezi mireasă și să îți ții nepoțeii în brațe, așa cum e cursul natural al vieții. Știu că așa e dat, copiii să își îngroape părinții, dar tu ai plecat prea devreme. Acum, oriunde ai fi simt că esti bine și ești liniștit.


Ți-aș mai spune multe, dar mi s-au inundat ochii de dor și apoi ce rost are să îți mai spun acum, dacă nu ți-am zis când erai în viață?


Vreau să știi că te iubim, eu, mama și frațiorul meu și că în sufletul nostru ești încă viu…