Descântec de primăvară

O, tu crudă iarnă!

Ți-am dat ochii mei căprui,

Dar tu ai furat verdele codrului.

O, tu dulce iarnă!

Zâmbete și lacrimi eu ți-am dăruit,

Ca să nu-ngheți zarea-n dulce asfințit.

Dar cu a ta putere n-ai să poți să iei,

Misterul primăverii cu zâmbete de ghiocei.

Și oricât ai fi tu de crudă și de rea,

N-ai să poți să furi, ghiocelului, menirea.

Iar noi oamenii, învăța-vom de la el,

Să răzbim prin gerul vieții, ca un ghiocel.

S-avem sufletul plăpâd, fața luminată,

S-avem voință de fier, inima curată.

Și de viața ne e grea, cum e gerul iarna,

Tot privind la ghiocel, să căutam puterea.

Să topim gheața vieții, ce ne înconjoară,

Fie cald în suflet, chiar de-i frig afară.

101 cuvinte

Prințul și prințesa ( partea II )

Dulce prinț,

Avea ochii ca smaraldul,

Era frumos ca nimeni altul,

Avea părul, fir de soare,

Și o privire dulce, uimitoare.

Și prințesa e frumoasă,

Între stele e mireasă.

Are ochii rupți din lună,

Inima-i stă să apună.

Prințul Soare o zărește,

Inima ușor i se topește.

Ochii vag i se luminează,

Căci, la ea de mult visează.

Și răsună printre stele,

Cântece și vrăji de iele.

Însă preaiubita lună,

Le făcea mândră cunună.

Prințesa zâmbea dulce și lin,

Prințul Soare, al ei destin.

S-au luat ușor de mână,

Și s-au sărutat sub lună.

Martori ai iubirii pure,

Erau două stele imature.

Fost-au cununați de lună,

Aștrii le făceau cunună.

Și s-au întors pe Pământ,

Îi aștepta ploaie și vânt.

Un regat, două castele,

Iar la poartă zece iele.

Doar cu marea lor iubire,

Au dus ielele-n pieire.

Și au domnit peste regate,

Peste stele, peste noapte.

Iar cand viața s-a sfârșit,

Au fugit în asfințit.

Mai lucesc și azi pe cer,

Doua stele de mister.