Câteva cuvinte pentru tine...

              A trecut un an de când ai plecat…nu te-ai uitat în urma ta, pur și simplu ai plecat, iar eu am rămas pustiită, cu jumătate de suflet gol, cu mii de cuvinte pe care nu ți le-am zis. Atunci am realizat că ceea ce nu spui la timp nu mai spui niciodată. Aș spune acum, dar cui să spun? Căci tu nu mai ești. Iar eu mă învinovățesc pentru că nu te-am oprit din drum, dar cum să te opresc?

            Și de atunci nu a fost zi în care să nu te întreb: De ce te-ai dus? Mai aveai atâtea de făcut, atâtea de trăit și atâtea de văzut. În prima zi după ce ai plecat, casa era atât de goală încât nici toți oamenii din lume nu ar fi putut umple pustiul din mine. Din cauza asta nu m-am resemnat nici acum că nu mai esti, în inima mea ești la fel de viu ca întotdeauna și trăiesc cu gândul că mă aștepți să vin acasă să te văd și să stăm de vorbă…

         Nu ți-am spus de multe ori că te iubesc, dar tu știai asta, cum știai și că sunt un om mai dificil, că nu îmi place să imi spun sentimentele, că imi place să par tare mereu. Chiar dacă uneori eram precum câinele și pisica, noi ne-am înțeles unul pe celălalt mai bine decât oricine. Să știi că după un an de zile chiar dacă m-am liniștit, în zilele în care totuși realizez că nu mai ești mi se inundă ochii și cred că mamei i se întâmplă la fel chiar dacă nu spune...

            Mai am atâtea să îți spun, dar când și cum să o fac?

         Oricum, multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, mai ales atunci când eram mică, îți multumesc pentru serile în care veneai obosit de la muncă dar totuși îți făceai timp să te joci cu “gâzuca” ta, îți mulțumesc pentru că mi-ai cumpărat primul stilou, care avea să imi aducă drag de carte, îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai dat mereu dar nu mi le-ai impus, îți multumesc pentru că ai acceptat alegerile mele de viață și nu le-ai criticat și îți mulțumesc pentru toate dățile în care mi-ai spus “Andreea, tati te iubește, chiar dacă sunt mai dur cu tine uneori, eu te iubesc”, îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat.

Eu îmi cer iertare pentru toate năzdrăvăniile pe care ți le-am făcut în copilarie, îmi cer iertare că nu te-am înțeles niciodată de ce stăteai îngrijorat când plecam în excursie, iar tu mereu îmi spuneai “Andreea, o să ai și tu copiii tăi și o să vezi cum e, tu nu înțelegi acum”, îmi cer iertare pentru toate dățile în care poate am spus un cuvânt care nu trebuia și te-am rănit. Imi cer iertare că te-am obligat să îi pui frațiorului meu numele pe care eu l-am ales (doar știi că sunt încăpățânată și oricum al meu era mai frumos) și apropo de frațiorul meu, să știi că pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu tine. Cum aș putea să te uit, dacă atunci când mă uit la el te văd pe tine?

         Îmi pare rău că nu ți-am zis niciodată ce apreciez la tine și îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat, iar cel mai important lucru e că m-ai învățat ce înseamnă a-ți da cuvântul, mereu mi-ai spus “Andreea dacă îți dai cuvântul cuiva, trebuie să ți-l respecți”, cu timpul am înțeles ce înseamnă asta și așa am făcut mereu, mi-am respectat cuvântul.

Regret că nu ai mai stat printre noi, să-ți vezi feciorașul mare, pe mine să mă vezi mireasă și să îți ții nepoțeii în brațe, așa cum e cursul natural al vieții. Știu că așa e dat, copiii să își îngroape părinții, dar tu ai plecat prea devreme. Acum, oriunde ai fi simt că esti bine și ești liniștit.

Ți-aș mai spune multe, dar mi s-au inundat ochii de dor și apoi ce rost are să îți mai spun acum, dacă nu ți-am zis când erai în viață?

Vreau să știi că te iubim, eu, mama și frațiorul meu și că în sufletul nostru ești încă viu…

 

             

Mama

Ce este mai scump pe lume?

Doar o mamă poate spune.

Ca pasărea ne luăm zborul,

Iar mama ne duce dorul.

Ne crește cu a ei iubire,

Trup și suflet dăruire.

Și tot mama ne învață,

Să răzbim în astă viață.

Însă timpul e trecător,

Se duc anii într-un zbor.

Iar noi pui, ce-am fost odată,

Zburăm către lumea largă.

Trece timpul, puiul crește,

Iar mama îmbătrânește.

Tu ești mamă ca o floare,

Frumoasă dar muritoare.

Grijile se tot adună,

Paru-i este plin de brumă.

Ridurile îi brăzdează fața,

Mama se luptă cu viața.

Și ar da timpul înapoi,

Să mai stea pe lângă noi.

De s-ar mai întoarce anii,

Ar cânta iar: puiul mamii!

Iar în ziua cea din urmă,

Când destinul viața-i curmă,

Cu ai săi copii în gând,

Părăsește acest pământ...

Iubiri perfecte

Am văzut Raiul în ochii tăi,

Și m-am speriat de mine,

Îți auzeam cu ochii ale inimii bătăi,

Și vedeam cum Iadul îngheață,

Sub lumini fierbinți, divine.

Și totul mirosea a tine și a noi,

Atingeri de miere și de catifea,

Deși aveam haine, eram atât de goi,

În zarea albastră doar timpul jelea.

Era ieri, era mâine, era niciodată,

Aveam timp, aveam viață, iubire și foc,

Eram diavol cu chip angelic de fată,

Vindeam eternitatea pe un ultim joc.

Eram eu, erai tu, eram atât de perfecți,

Într-o lume de stele și universul de oameni,

Trăiam într-un cub și eram defecți,

Eram totul și nimic, eram doar gemeni.

Mergeam împreună către măine,

Căci astăzi era deja trecut,

Îmi citeai în palme destinul de zâne,

Iar sufletul țipa în strigăt tăcut.

Am văzut Raiul în ochii tăi,

Și m-am lepădat de mine,

Am căzut pradă buzelor în reci văpăi,

Și te-am furat cu trei priviri haine.