101 cuvinte

Prințul și prințesa ( partea II )

Dulce prinț,

Avea ochii ca smaraldul,

Era frumos ca nimeni altul,

Avea părul, fir de soare,

Și o privire dulce, uimitoare.

Și prințesa e frumoasă,

Între stele e mireasă.

Are ochii rupți din lună,

Inima-i stă să apună.

Prințul Soare o zărește,

Inima ușor i se topește.

Ochii vag i se luminează,

Căci, la ea de mult visează.

Și răsună printre stele,

Cântece și vrăji de iele.

Însă preaiubita lună,

Le făcea mândră cunună.

Prințesa zâmbea dulce și lin,

Prințul Soare, al ei destin.

S-au luat ușor de mână,

Și s-au sărutat sub lună.

Martori ai iubirii pure,

Erau două stele imature.

Fost-au cununați de lună,

Aștrii le făceau cunună.

Și s-au întors pe Pământ,

Îi aștepta ploaie și vânt.

Un regat, două castele,

Iar la poartă zece iele.

Doar cu marea lor iubire,

Au dus ielele-n pieire.

Și au domnit peste regate,

Peste stele, peste noapte.

Iar cand viața s-a sfârșit,

Au fugit în asfințit.

Mai lucesc și azi pe cer,

Doua stele de mister.

Fluture de decembrie

Avea aripii vii și colorate,

S-a născut și s-a izbit de gheață,

Nu știa ce-i aia moarte,

Era iarnă, frig și o albastră dimineață.

 

Gerul l-a cuprins, sufletul i-a amorțit,

Oceanul alb, l-a furat în vâltoarea lui.

Se ruga să mai trăiască, până la asfințit,

Căuta cu gândul doar căldura soarelui.

 

Avea sclipiri naive, dulci și cristaline,

Gerul îl certa, parcă mult prea crunt,

El, cauta flori și miresme divine,

Și a încercat să zboare cu primul albastru vânt.

 

A zburat, dar în neștire a căzut,

I-au crescut aripi fierbinți de gheață,

Se simțea trădat de vânt,

Dar primea o altă viață.

Era mândru și fălos,

Mirosea dulce ca mierea,

Mort în viață, mort frumos,

Ce din gheață-și lua puterea.