Salveaza-ma

Salveaza-ma de negura care m-a cuprins,
Imi apasa greu pe umeri, si-n suflet m-a atins.
Blocuri de puciosa, ma-nsotesc la orice pas,
Un zambet tacut, de plumb, e tot ce mi-a ramas.

Un zambet si un vers, pierdut parca in timp,
O privire deliranta si un simt ce nu-l mai simt.
Un zambet si o rima, resuscitata in zori,
In sufletu-mi de gheata imi deseneaza flori.

Salveaza-ma de mine, caci astazi m-am pierdut,
Pe poteci fara iesire, ma modelez din lut.
Imi smulg un zambet trist, si ma gandesc ca poate,
Pacatele-mi sunt versuri si versurile, pacate..

Oare?

Mă întreb uneori,

Când luna uşor se prelinge,

Dacă îngerii sunt flori,

Şi dacă timpul îi atinge.

Oare razele de soare,

Care licăresc uşor,

Sunt gânduri nemuritoare,

De dragoste şi de dor?

Oare picăturile de rouă,

Care zâmbesc dimineaţa,

Despart timpul în două,

Şi adună în frunze viaţa?

Oare stelele pe cer,

Ştiu ale noaste dorinţe,

Dacă sufletul e stingher,

Sau e plin de neputinţe?

Mă întreb uneori,

Dacă timpul timp nu are,

De ce trupul vrea comori,

Dacă dragostea e nemuritoare?

Alte dimineți de mai

Și eu visam și tu visai,
Iar luna ne veghea în tăcere.
La răsărit, alte dimineți de mai,
Veneau cu rouă și cu miere.

Și eu visam și tu visai,
Iar flori nebune, flori de liliac,
Spuneau să ne trezim, căci iar e mai,
Mai stai un strop, mai stai un veac.

Visai și tu, visam și eu,
La nopți cu stele, lună plină.
Și că vom fi doar noi, mereu,
Și pe întuneric și pe lumină.

Visai și tu, visam și eu,
Din vis în vis ai vrut să îmi dai,
Ce mi-am dorit, azi, ieri, mereu,
Frumoase dimineți de mai...

Cuvinte împletite

Înfloresc cireșii la sfârșit de ianuarie,
De câte ori ne contopim într-un sărut.
Și  ochii mi se scaldă în privirea-ți aurie,
Nu știu de e prezent sau este doar trecut.
 

În primăvara sufletului meu albastru,
Cântau privighetori cu glas de aur,
Și împleteau suav  destinul nostru,
Din stele îndrăgostite și frunze de laur.
 

Uite iubite dragă, au și rodit cireșii,
Era atâta soare, dar încă este noapte,
Din suflet noi rupeam nebuni, fâșii…
În albul întuneric, ne contopeam în șoapte.

Emoție

S-au scuturat salcâmii în așteptarea noastră,

Iar razele de lună se izbesc amețite în fereastră,

Te uiți la mine și te întrebi ce oare am…

Eu tac adânc și culeg stele căzute lângă geam.

Luându-mi chipul în palme, mă-ntrebi: ce ai copilă?

De ai  zâmbetul de gheață, dar privirea atât de lină…

Să te sărut pe frunte să vezi că te ador?

Și că îți voi fi alături și-n clipele ce dor.

Cu ochii îi vorbesc, dar buzele îmi tac,

Am trei stele în palmă și-ncep să le desfac.

Văzându-mă drogată de pulberea de stele,

Îmi promitea iubirea și un suflet cu inele.

Iar în privirea rece a nopții, cu un sărut mă încălzea,

Am adormit lângă fereastră, înfășurați într-o perdea.

Până în zori când razele adormite de soare,

Dădeau trezirea sufletului cu sclipiri îmbietoare…

La Mulți Ani!

De n-ai fi plecat,

Ți-aș fi spus La Mulți Ani,

De ai mai fi așteptat,

Am fi fost împreună, ani și ani.

Ți-aș fi luat un cadou,

Dar cui să îl dau?

Te strig și aud, un simplu ecou,

Să te văd doar o clipă,

Este tot ce mai vreau…

De n-ai fi plecat,

Te-aș fi strâns în brațe acum,

De-ai mai fi sperat,

Ai fi auzit tot ce spun.

Simt un dor greu, de tine,

Și încă te mai aștept,

Să vorbești iar cu mine,

Să-mi spui ce-i rău și ce-i drept.

Și acum îți spun ca altădată,

Pe când erai alături de noi,

La Mulți Ani ție dragă tată!

Chiar dacă nu mai vii înapoi.

Dor de copilărie

Și uneori mi-e dor,

De prietenii copilăriei mele,

De grădina bunicii plină de floricele,

De zilele petrecute cu gașca pe afară,

Și nu ne dădeam duși în casă,

Nici când se facea seară.

Mi-e dor să îmi mai scald picioarele în izvoare reci,

Și să umblăm cu toții, aiurea pe poteci,

Mi-e dor de jocurile noastre nebunești,

Și de vacanțe așa cum azi nu mai găsești.

Și nu jucam numai șotron,

Căci orice joc era beton,

Dar poate aveam vreun joc preferat,

Și îl jucam mai pe-nserat...

Mi-e dor de inocența noastră,

Când nu priveam vara de la ferestră...

Când jocul nostru cel mai pătruns,

Era mereu „de-a v-ati ascuns”.

Și uneori ne prindeau zorii,

Jucând doar  “rațele și vânătorii”,

Și ne adunam și fete și băieți,

Și jucam “flori, fete și băieți, melodii sau cântăreți”.

Dar actvitatea noastră preferată,

Unde ne distram mai bine ca niciodată,

Era mersul la furat cireșe,

Unde ne delectam așa pe alese,

Și nu conta că aveam și acasă cireșe,

Tot mai bune erau alea  de la vecini culese.

Cu atâta haz și adernalină,

Dădeam buzna în a vecinilor grădină.

Iar de la porecla “grăuraș”

Deveneam căutătorii de flori pe imaș

Ne făceam coronițe din albe floricele,

Și nu ne dădeam duși acasă,

Nici când cerul era brăzdat de stele.

Și niciodată ziua nu era suficient de lungă,

Încât să ne plictisim sau să ne ajungă.

Dar noaptea așa printre suspine,

Se spărgea gașca după un “hai acasă măi copile”.

Mi-e dor de copilăria noastră…