Te-aș iubi

Eu te-aș iubi, dar timpul nu mă lasă,

Eu te-aș iubi, dar ar fi o pedeapsă,

Căci luna-n taină mă blesteamă,

Iar orbii văd acum de a ei teamă.

Eu te-aș iubi cu toată a mea ființă,

Eu te-aș iubi și ți-aș jura credință,

Dar soarele prea tare arde-n noapte,

Iar muții vorbesc acum în șoapte.

Eu te-aș iubi și azi, poate și mâine,

Eu te-aș iubi, dar cât, nu mai pot spune,

Căci stelele descântă soarta-n vise reci,

Iar schiopii aleargă aiurea pe poteci.

Eu te-aș iubi, dar nu e cu putință,

Căci tu esti orb și mut făr` de credință.

Eu te-aș iubi și de-aș pica-n abis,

Dar tu ești schiop și alergi în al meu vis.

Spirit citadin

Zi de zi, tot pe vechile trotuare,

Mergând parcă într-un vis,

Vezi făcându-și loc sub soare,

Cu ochi negri, alb abis,

Printre anii trecători,

Privind vag, miile de călători.

Unii-s amețiți de viață,

Alții de alcool,

Unii-s pură dimineață,

Alții, stropi de etanol.

Cară viața în spinare,

Lasă urme albe, adânci,

În praf vechi, pe trotuare,

Cu priviri albastre, lungi.

Draga lună, ce dispare,

În strălucirea dimineții.

Pe chip șade palid soare,

Visători pe șirul vieții.

În amiezi dogoritoare,

Lasă-n urma lor parfum,

Cu priviri amețitoare,

Călători pe al vieții drum.

Zi de zi, tot pe vechile trotuare,

I-am văzut, ședeau tăcuți,

Cu priviri rupte din soare,

Ori prea tineri, ori prea trecuți.

Dimineți de mai...

Buzele tale, nectarul florilor de mai,

Iar ochii tăi, roua dimineților din rai.

Prin păr adie dulce vânt de primăvară,

Iar pielea are mireasma florilor de seară.

Te-am mângâiat, aveai în suflet catifea,

Cu ochi cuminți, tu mă priveai aievea.

Te-am sărutat, aveai aromă de cireșe,

Și m-am pierdut, fară măcar să-mi pese.

Și am evadat, o seară printre stele,

Am vrut să cazi sclavul buzelor mele.

Îngerii ne-au cântat până în zori,

Și ne-au făcut feeric pat de flori.

În zori am coborât cu razele de soare,

Eu încă mă scăldam în privirea-ți lucitoare,

Pe chipul de suspine aveai urme de rai,

Iar eu, ce mi-ai promis,

Frumoase dimineți de mai...

TIMP

Vino, azi timpul n-are timp,

Iar orbi și muți în van ne mint.

Tu, din priviri tăcute pierdut mă cerți,

În ochii-ți de miere, cu drag mă ierți.

Vino, azi viața n-are viață,

De vezi o noapte grea, e pură dimineață.

Pe chipul tău de stele zace mândră, luna,

Eu n-am să aștept aici, pe veci, întotdeauna.

Vino, azi întunericul e alb,

Din lună curge râul, în care eu mă scald.

Pământul în flăcări aiurea mă reneagă,

Iar îngeri și demoni cu viața mă așteaptă.

Vino, azi Pământul e pătrat,

Iar fără de picioare, am mers în lung și-n lat.

Cu trup fără de suflet și suflet făr’ de trup,

Oamenii de ceară, file din viață rup.

 

Vino, azi viața are timp,

Iar întunericul e doar rotund pământ,

De simți că sufletu-ți aleargă,

Tu doar privește, iartă și așteaptă...