Autobuzul 46

În cutia de metal, 
Ce transportă vagi destine,

Vreme trece, Vreme vine.

Călătorii-s abătuți,

Duși de griji în timp, trecuți.

Fiecare om, în parte,

E un suflet, dulce carte.

Într-un colț mai cu pricină,

Un miros de naftalină,

Pe un scaun mai în spate,

Un parfum de doamnă fină.

Parcă-s duși ușor de val,

Privesc abătuți pe geam.

Și pe chipurile lor,

Vezi sculptura anilor.

Riduri, fire albe și obraji de ceară,

Deși-s liniștiti, sufletul le zbiară.

Într-o altă parte, suflet inocent,

Copilaș drăguț, mic și incoerent.

Protejat cu drag în brațele caldei mame,

Și ferit e el de rău și de spaime.

Patru roți, mii de destine,

Vreme trece, Vreme vine,

Gânduri, zâmbete, suspine,

Cărți de viață, priviri line...

Doamna și potaia

Ce cățel mic și cuminte,
Îi ies ochii din orbite.
Dinții-s puși cu praștia,
Pun pariu că nu știa!

Nici stăpâna nu-i mai prejos,
Are un limbaj cam gros.
Și la față-i seamănă,
Parcă-i sora geamană.

 

Aere, scumpe, de duduie,
Ce să mai…îi dăm lamâie.
I-or trece c-una, cu două,
Până maine pe la nouă.

Și cațelul îi bucuros,
E cu trenul, nu-i pe jos.
Și duduia-i bucuroasă,
C-a ieșit și ea din casă.

Și era un frig afară…
Ea, cu rochiță de vară,
În picioare avea sandale,
Roz, de gumă și murdare,
Da’ se dădea doamnă mare?!

Blestem

Să te desfaci în mii de stele,

Să-ți danseze 12 iele,

Să te fure în a lor joc,

Să nu mai respiri deloc.

Să te faci verde ca fierea,

Să-ți pierzi mintea și puterea,

Sângele să-ti fiarbă în gheață,

Să implori pentru a ta viață.

Rumen să te faci la față,

Să atârni de-o scurtă ață.

Ochii să ți se albească,

Fața să se albastrească,

Să plângi cu lacrimi de foc,

Să nu te mai miști din loc,

Să ți se destrame sufletul,

Ca apa, ca vântul,

Ca luna, ca pământul...

 

Poate atunci vei învăța,

Să iubești lumea și viața,

Apa, focul și pământul,

Aerul, sufletul și gândul.

 

De n-ai învața atunci,

Să îți  ții inima în pumni,

Să plângi...

Prințul și prințesa (partea 1)

Visător

Genele-i sunt pline de praf și gândul de pustiu,

Are pe chip urme de luptă cu timpul argintiu.

Din buze îi curge greu trecutul,

Iar ochii săi profunzi, îi prevestesc sfârșitul.

Mergând rece, pe drumul său lung,

Lasă în urma sa numai parfum de plumb.

Din ochi răsare greu, o mult iubită moarte,

Umerii îi sunt aplecați de-a vieții greutate.

Deși e toamnă nebună, grea afară,

În sufletul său poartă miresme dulci de vară.

Se zbuciumă zadarnic și luptă în pustiu,

Să spargă cu zâmbete și lacrimi, al vieții crud sicriu.

Se aud doar scrâșnituri de lacăte,

Și șoapte dulci de chei rupte și sparte...

Tăcere...

Poem... tu eşti

Tu ești un poem crud, cu rimă încrucișată,

Eu o metaforă târzie, izbită-n nori, uitată,

Nu pune punct, dă-mi astăzi doar o virgulă,

Nu mă lasa sa lupt cu rimele, eu, singură.

Ia-mă de mână, șoptește-mi în stiluri fermecate,

Hiperbole și comparații, de oameni, mult uitate.

Citesc în ochii tăi, sclipiri de ametist,

De am în suflet toamnă, în versuri doar exist.

În cântece de păsări și în priviri de toamnă coaptă,

Cad frunze arămii și-n ele dulce șoaptă.

De-i zbuciumat pământul, vino cu mine în nori,

Și să dansăm pe stele, pierduți până în zori.

Afară-i amorțeală, miros de smoală, plumb,

Vino cu mine-n cer, ca nu-i loc pe pământ.

Ți-am pregătit un Univers de stele,

Uita-vei tu de patimi, de zbucium, doruri grele.

Azi noapte mândra lună ne-a împletit cunună,

Din stele dulci, tacute și cu sclipiri de brumă.

În universul nostru, în versuri să dansăm,

Când vine răsaritul, cu îngerii zburăm...

Sfârșit

E bocet greu, e jale, chin,

Sfârșit grav de destin.

E frig și gri în cimitir,

Miros de plumb amestecat cu mir.

Și se aud în depărtare,

Țipete și scrâncete de jale.

Soarele privește crud din cer,

Pământul zace în mister.

Florile, tăcute, plâng și ele,

E început de dor și chinuri grele.

Și salcia stă aplecată,

În rugăciune cufundată.

Printre morminte curg, la vale,

Râuri de lacrimi și de jale.

Și-n aer se simte durerea,

Iar în pământ e mângâierea.

Greu de trăit, ușor să mori,

Apoi ajungi pământ acoperit cu flori.

Udat de dor, lacrimi amare,

Se așterne praful...e uitare...