Introspecție

Nu sunt perfectă și nici nu vreau,

Că ieri am luat și astăzi dau,

Un gând, un cuvânt și o simplă trăire,

Vorbele în vânt merg spre pieire.

N-am suflet pur și neîntinat,

Ieri am pierdut, astăzi am caștigat,

Iubesc, trăiesc și uneori mai sufăr,

Dar mântuirea nu vreau s-o cumpăr.

Iar la mânie spun cuvinte reci,

Dar vorbele zboară, clipele-s seci,

Și port cu mine cuvinte calde,

Le dăruiesc și zi și noapte.

Sunt bună, sunt rea, dar sunt umană,

Și uneori, căldură sufletu-mi emană.

Sunt încăpățânată, poate prea mult, eu știu,

Dar asta sunt și așa voiesc să fiu.

De am greșit, îmi cer iertare,

Dar n-am să implor după-ndurare.

Și zică lumea ce o vrea,

În fond, e numai viața mea.

Nu sunt perfectă și nici nu vreau,

Iar de la viață, ce am de luat, eu iau.

Inimă de părinte

Șade măicuța la poartă,

Și privește îngândurată,

Se uită pierdută în zare,

După feciorul cel mare.

 

Șade maica și suspină,

Nu-i laleaua în grădină,

Șade taica îngândurat,

Că bujorul i-a plecat.

Și așteaptă  nopți și zile,

Să-și vadă copiii bine.

Și așteaptă plângând la masă,

Să le vină copiii acasă.

Timpul rău i-a vestejit,

Astăzi părul le-a albit,

Fața le e brăzdată în lacrimi,

Inima-i plină de patimi.

Dragi copii să vă gândiți,

La scumpii voștri părinți,

Oricât de mulți bani ar fi,

Nu șterg dorul de copii...

Iar în prag de sărbători,

Vă așteaptă iubitori,

Să veniți copii, acasă,

Și să stați cu ei la masă...

Vânzătorul de Vise

Vine nebun și amăgitor, în fiecare dimineață,
Îmbrăcat în alb, cu fața de ceară și ochi fără viață.
Ține pe palme un cufar plin cu nimicuri și vise,
Te lasă mereu în fața unor uși de mult închise.

Te atrage în joc, îți vinde iluzii,
Îți fură sufletul, îți dă doar confuzii.
Te îmbracă în aur, cristal și argint,
Pe cap îți pune coroană de iluzii și vânt.

Pe mâini îți pune  brățări de aur și soare,
Dar sunt doar cătușe de vise amăgitoare.
Îți cumpară sufletul cu chei dulci de speranță,
Dar ușile-s zidite, prin crăpaturi se scurge viață.

El râde ironic, se hrănește din tine,
Îți fură din nopți, îți fură din zile.
Te privește cu cald, cu drag și iubire,
Îți lasă cufărul și cruda-i menire.

Și te-ai trezit, soarele-ți bătea pustiu pe față,
În mâini aveai cufărul, dar nu aveai viață.
S-a deschis singur, era plin de gheață,
Vânzătorul de vise...amăgire...speranță...

Mi-e frig...

De o fi să cad, să cad la drum,

Să mă topesc, să mă fac scrum.

Dă-mi haina ta, mi-e frig...e noapte.

De nu vorbesc, dă-mi două șoapte.

Ia-mă de mână, oprește-mă din tremurat,

Am plumb în ochi, plumb am  visat.

Buzele mi-au amorțit, în suflet plouă cu  gheață,

Sunt un mort viu cu ochi dulci de viață.

Încă tremur și mi-e frig,

Dă-mi haina ta, simt că mă sting.

Sunt crudă, ia-mă ușor de mână.

Mi se închid ochii, ma fură luna plină.

Mi-e frig...

E noiembrie, sfârșit de lună...

M-am trezit și aveam pe gene praf de stele și de brumă,

Sufletul e dezbrăcat, tremură și e stingher.

E noiembrie sfârșit de lună,

Pământul e însetat, ploaia nu a mai venit și în inimă e ger.

 

Am ieși afară, dezbrăcată de ganduri și de viață,

Sufletul mi-a rămas dormind în casă,

M-am izbit de frig și de o crudă dimineață,

Călători cu chip de ceară, mă privesc și apoi mă lasă.

 

Pomii triști și fără viață ma strigau tacuți în zare,

I-am atins și aveau rugină,

Eu plângeam și căutam praf de stele și soare.

Mă apăsa tăcut pe ochi doar o dulce vină.

 

Zbuciumat e și pâmăntul și-mi vorbește tremurând,

Vrea să-i plâng, e însetat,

Eram goală, fără lacrimi, fără gând, nu puteam să plâng,

Iar acum așteaptă iarna trist, tăcut și-ngândurat.

 M-am trezit și-mi era frig, eram goală și pustie,
Viața m-a îmbrăcat nebună,
Cu o rochie din frunze moarte, dintr-o toamnă prea târzie,
E noiembrie, sfârșit de lună...